Miroase a tămâie şi cântă Vama - “Alt Oraş”. Dau enqueue de ceva vreme şi nu mă satur de versurile care mă cuceresc. Simt că mă aliniez cu primăvara, cu vântul surd, ce a pierdut acordurile cândva demult. Ştiu ce-mi vei spune. “Eşti egoistă !” Da. Şi nu mi-e frică să recunosc atât timp cât mirosul de tămâie îmi pluteşte în cameră şi-mi cântă Vama. Asta e ce simt şi nu pot să te mint în alt mod. Dragostea mea e curată, iar primăvara mi-e plină de tămâie...
E mai presus de cuvinte ceea ce simt. Dispret. Poate e cuvantul cel mai bun. Sau indiferenta. Adesea ma intreb ce culoare are fericirea? Poate daca as afla mi-ar fi mai usor sa mi exprim sentimentele. Cine stie ? Poate in viitor sta dispretul culorilor... Sau in prezent ?
Vreau cu tine... Şi cu el. Cu tine... mă întâlnesc numai printre rânduri. Ciudat. Chiar ne potrivim. El îmi dă zâmbet când am lacrimi în ochi şi pe toată faţa. Cu el ar însemna să-mi întregesc momentul actual de singurătate, cu toate că n-aş mai fi singură. În el vreau să pot să mă ascund, un praf de aer tremurând să ajung. Nu ştiu dacă mi-e permisă visarea cu el. Însă tu, ştiu sigur că nu-mi vei mai da drumul din perfectul rândurilor noastre. Ne amestecăm trupurile-n şoapte prin acest perfect. Numai cu tine îmi simt îmbrăţişarea atât de familiară, de ordonată şi copilăroasă… Dar revin pe pământ şi mi-aduc aminte de tema la română.
E sâmbătă după masă. Ce-mi place week-end-ul ! Acum, parcă mai mult ca oricând, mi-e dor de mare... Deja-mi miroase a nisip pustiit, a soare colorat, şi... şi a mare uitată de vizitatorii de ocazie. Nu-ţi scriu simple aberaţii, să ştii. Chiar simt vântul cum îmi bate părul uşor, nevinovat. Fără griji materiale. Vama e senină şi e doar a mea! Simt mici adieri plăcut mirositoare. Probabil e mama care pregăteşte ceva bun. Cu ce mă ajută pe mine? Mai bine îmi reiau micul meu filmuleţ şi dau replay. Gata! Simt că regăsesc căldura înfloritoare care, încet, încet, mă obsedează. Te rog, do not disturb!
nu ţi-e dor ?
de gesturi măreţe
într-un albastru gol
în infinitate
cu pulbere aievea
se alege…
nu ţi-e dor ?
de cântece supreme
înfloritoare
de versuri eminescu
cu dezacorduri melancolice
în doi...
nu ţi-e dor ?
de amintiri ridicole
hazlii
de noi infantili
într-un albastru dur
sobru…
nu ţi-e dor…
de noi ?
la început vântul sângera cu stihuri
rana bătea umedă şi pustie
cădeau fulgi de culoare brună din neant
cu soarele ce facem?
zâmbea cu arsura peste 60˚C
îndurând capriciul umilit al vântului
strănută fără grija de mâine
atârnă zdreanţa din pulbere s-arată
abstractă ţi-e gândirea şi gândul veştejit
durerea s-a dus fluerând în verde
am cules roadele cu rana în dosul palmei
du-te, nu-mi mai pasă al cui eşti
rabdă-ţi nefericirea prin oftări dulci
disperat ţi-e dispreţul înnodat
mai lasă sânge şi pentru mine
şi du-te în cărarea din neant
