mister I

stai! nu clipii...
acum mă uit în sensibilitatea glasului tău
încerc să descopăr lucruri care ieri…
mi-erau străine
şi nu le puteam înţelege
nici citii ... nici cânta... nici privii
stăruiesc că străinul din tine-mi dă târcoale
mă înspăimânţi şi am fiori
poate de tristeţe
poate de uimire
poate de plăcere
colind misterioasele tale gânduri şi rămân profund dezamăgită
iţi curge o lacrimă străvezie
iţi cugetă conştiinţa, nu ?
îmi dai de gândit... stai !
nu sunt o neroadă...
ştiu că e neprielnic pentru tine
dar lasă-mă să-ţi simt mustrarea minţii tale limpezită
de atrocităţile care-ţi provocau pelin


mister II

a meritat clipa de sinceritate, nu ?
acum mă ai în preajma ta şi văd că savurezi momentul
te-nchini în faţa mea şi-mi juri credinţă
"-jurăminte-le-s pentru cei slabi!"
îmi exprim gândul cu voce tare şi te jignesc
cu toate astea, te iau în braţe
şi nu-ţi dau voie să mai scoţi vreun cuvânt
un simplu " vreau să împărtăşesc totul cu tine" îţi scapă
şi văd un zâmbet prelins pe faţa ta...
ţi-am curăţat sufletul de enigma nevinovată a copilăriei tale, nu ?
iar acum gândeşti că mă iubeşti şi stai lipit de corpul meu
cu senzaţii de îndrăgostit la prima vedere
te simt aproape... tot mai aproape
gândesc şi-mi ispăşesc escapadele amoroase cu tine


mister III

uit că sunt ispita jocului tău nevrotic
îmi furi clipa de sinceritate şi slăbiciune
mi-am uitat rostul meu în jocul tău şi nu am realizat
potopul care se întindea alene pe gâtul meu...
am sesizat prea târziu picătura care a umplul paharul
încerc să scap din vârtejul patimei dar
parcă nu sunt împăcată cu gândul
şi totuşi... e bine lângă tine...
e atât de bine şi mă simt protejată
să-mi pese de minciunile de odinioră ?
îmi zic în gând "carpe diem" şi uit de escapadele tale copilăroase
un simplu "te iubesc" şi scap de misterul ce mă ţine departe de tine...

amintiri

am uitat ce înseamnă libertatea
căldura soarelui sau culoarea răsăritului...
acum mă călăuzeşte trecerea-n uitare
plină de vise şi aducere aminte
mă strivesc ca o furnică de vremurile apuse
care-mi inspiră încrederea de a trece mai departe...

uit că e un simplu vis, pustiu, fără rost
şi mă ridic neputiincioasă din suvenir
caut să nu-mi aflu trecutul
de care nu sunt chiar mândru
şi totuşi... mi-e dor de adierea vântului
de strălucirea translucidă a ploii...

nu mă pot dezlipii de crezul amintirii mele
stau lipită de patul ce nu-mi dă drumul
să-mi iau zborul din camera mea odioasă...
m-am săturat să privesc peretele
şi să-mi imaginez că există lumea de dincolo
prin care am trecut şi eu odată...

sunt tot aici... în prezenţa absenţei trecutului…
în imaginea derutantă a clipei de luciditate...
nu... nu visez...
nu pot ieşi din cameră
sunt în aşternutul pe care nu-l mai tolerez
şi nu pot să scap de îndoiala asta...

"scaunul torturii" mele... cine ar fi crezut?
ironia sorţii mă lasă într-o sumbră tăcere...
eu... un iubitor al râsului, al distracţiei, al iubirii
un obsedat al aerului proaspăt al naturii
şi de cântatul păsărilor din dimineţile cu taină
să mă trezesc acum într-un scaun cu rotile?

nu sunt mai prejos decât tine cu nimic
suntem din acelaşi material
şi totuşi nu înţeleg apusul meu..
mă las din nou în vâltoarea patului meu
cu amintirile mele de odinioară
prins în capcana statului de neînţeles...

Primavara si tamaie...

Miroase a tămâie şi cântă Vama - “Alt Oraş”. Dau enqueue de ceva vreme şi nu mă satur de versurile care mă cuceresc. Simt că mă aliniez cu primăvara, cu vântul surd, ce a pierdut acordurile cândva demult. Ştiu ce-mi vei spune. “Eşti egoistă !” Da. Şi nu mi-e frică să recunosc atât timp cât mirosul de tămâie îmi pluteşte în cameră şi-mi cântă Vama. Asta e ce simt şi nu pot să te mint în alt mod. Dragostea mea e curată, iar primăvara mi-e plină de tămâie...

aberezi, nu vezi ?!

ce ?
de ce mă chemi ?
crezi că eu nu aud zâmbetul fals al cântecului tău senin ?
nu ştii cum sună şi n-ai parte de rezonanţă
mă simt stânjenită
şi sincer mă ofensezi...
nu te aud...
glasul tău de doliu îmi dă trăiri decăzute de sinceritate şi scuze nefondate
mă omori încetul cu încetul prin debitul de a stagna între înaltul cerului şi aripile care atârnă
crezi că ai ajuns la final ?
nu te auzi ? nu mă auzi ?
atunci ce rost au prostiile rostite în taină şi extrem de preţuite de tine dacă eu nu te aud ?
nu mă mai încred în tine...
aberezi, nu vezi ?!

te iubesc

te iubesc în mii de gânduri
te iubesc în sclipiri de zâmbete
te iubesc în durere sufletească
te iubesc în cântări ale lunii
te iubesc în zdrenţele tale
te iubesc cu patima unui stol în gol
te iubesc în îmbrăţişări fără de-asemănare
te iubesc în chipul de înger ratat
te iubesc dureros
te iubesc şi azi
te iubesc şi mâine…

imi place

îmi place cum doare caietul să-l bat de umărul tau
în floare aş da cu respectul unei prostituate de ocazie
fără teama urâţeniei de doliu
marcată în mod repetat de prezenţa
luceafărului ăluia
pătat cu sânge radical sfârşit
pustie mi-e inima de necaz şi durere
în gol priveşti după ziua de azi
iar mâine o să zbor legat în patru
departe unde zâmbetul barat e bine plătit
sub lumina reflectoarelor în chipul
unui înger murdar de regrete
întâmpinat în dezacordurile tristeţii
am suspinat frenetic în timp ce tu urlai în orizonturile cerşetorilor
fără flegme pierdute în crize de astm
m-am împiedicat cu patimă în faţa unui stol
de oameni freaky
cu mila unei zdrenţe în jumătate satisfăcută
m-am rugat la ambasada căinţei
că te-oi mai vedea în mod obscen în anotimpul jeans-ilor
am pledat vinovat în cazul uitării de sine
şi-am pus paie pe foc cu tine

just feel it

în margine sunt strident rătăcit
cu forme de cusur implementate manual
în stropi de ploaie căzuţi demult
cu noaptea au murit
demult
sunt pierdut în verde ca într-un brad gol
putred în plină iarnă
just feel it
sunt minţit de propria-mi natură decedată
doar doctorii m-au ridicat treptat din genunchi
nu simt nimic bun
sub astra lunii într-un creion retezat
m-a nimicit căldura
just feel it
mi-e cald în noul halat aurit
într-un albastru aţipit ca în orbul ochilor
fiind legat
brunetul mi s-a dus fluierând în verde obscur
inelul l-a strivit în ritmul zilelor de foame eternă
m-am mâhnit teribil din spatele blocului
în ruptul capului n-am să mai fluier
suntem nepoţii comunismului
în spânzurătoarea timpului malefic
just feel it
am omorât în căldura verdelui putred
duhoarea ce a ramas în urmă.