amintiri

am uitat ce înseamnă libertatea
căldura soarelui sau culoarea răsăritului...
acum mă călăuzeşte trecerea-n uitare
plină de vise şi aducere aminte
mă strivesc ca o furnică de vremurile apuse
care-mi inspiră încrederea de a trece mai departe...

uit că e un simplu vis, pustiu, fără rost
şi mă ridic neputiincioasă din suvenir
caut să nu-mi aflu trecutul
de care nu sunt chiar mândru
şi totuşi... mi-e dor de adierea vântului
de strălucirea translucidă a ploii...

nu mă pot dezlipii de crezul amintirii mele
stau lipită de patul ce nu-mi dă drumul
să-mi iau zborul din camera mea odioasă...
m-am săturat să privesc peretele
şi să-mi imaginez că există lumea de dincolo
prin care am trecut şi eu odată...

sunt tot aici... în prezenţa absenţei trecutului…
în imaginea derutantă a clipei de luciditate...
nu... nu visez...
nu pot ieşi din cameră
sunt în aşternutul pe care nu-l mai tolerez
şi nu pot să scap de îndoiala asta...

"scaunul torturii" mele... cine ar fi crezut?
ironia sorţii mă lasă într-o sumbră tăcere...
eu... un iubitor al râsului, al distracţiei, al iubirii
un obsedat al aerului proaspăt al naturii
şi de cântatul păsărilor din dimineţile cu taină
să mă trezesc acum într-un scaun cu rotile?

nu sunt mai prejos decât tine cu nimic
suntem din acelaşi material
şi totuşi nu înţeleg apusul meu..
mă las din nou în vâltoarea patului meu
cu amintirile mele de odinioară
prins în capcana statului de neînţeles...