umilit

la început vântul sângera cu stihuri

rana bătea umedă şi pustie

cădeau fulgi de culoare brună din neant

cu soarele ce facem?

zâmbea cu arsura peste 60˚C

îndurând capriciul umilit al vântului

strănută fără grija de mâine

atârnă zdreanţa din pulbere s-arată

abstractă ţi-e gândirea şi gândul veştejit

durerea s-a dus fluerând în verde

am cules roadele cu rana în dosul palmei

du-te, nu-mi mai pasă al cui eşti

rabdă-ţi nefericirea prin oftări dulci

disperat ţi-e dispreţul înnodat

mai lasă sânge şi pentru mine

şi du-te în cărarea din neant