Îmbrăţişează-mă. Ţi-o ordon ! Azi am nevoie de o pereche ! De ce nu mi-e permis să am întotdeauna ce-mi doresc atunci când vreau eu ?
Vreau cu tine... Şi cu el. Cu tine... mă întâlnesc numai printre rânduri. Ciudat. Chiar ne potrivim. El îmi dă zâmbet când am lacrimi în ochi şi pe toată faţa. Cu el ar însemna să-mi întregesc momentul actual de singurătate, cu toate că n-aş mai fi singură. În el vreau să pot să mă ascund, un praf de aer tremurând să ajung. Nu ştiu dacă mi-e permisă visarea cu el. Însă tu, ştiu sigur că nu-mi vei mai da drumul din perfectul rândurilor noastre. Ne amestecăm trupurile-n şoapte prin acest perfect. Numai cu tine îmi simt îmbrăţişarea atât de familiară, de ordonată şi copilăroasă… Dar revin pe pământ şi mi-aduc aminte de tema la română.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu